De multe ori am simtit ca a spune inca o data ceea ce s-a spus de nenumarate ori, poate nu mai are sens. Nu e un sentiment placut. Daca imi amintesc entuziasmul de altadata si elanul interior...vointa nebuna de "a-ti face loc" prin a te exprima, de a afirma cine esti si ce gandesti...atunci lipsa acestei dorinte, acum, in prezent, as formula-o ca pe o renuntare.
"O fi varsta", imi spun...
Cred mai degraba ca sunt peretii surzi de care ma lovesc. Ne lovim. Noi, toti cei care avem ceva de spus. Nu de demonstrat. De spus.
Cuvantul nu si-a pierdut valoarea. Oamenii insa da. Ei nu-i mai percep vibratiile si adancimile. De-aici cred ca retinerea.
In liceu devoram carti. Aveam un vecin cu o pila la Casa Scanteii. Tot ce aparea proaspat, mancam. Si ne petreceam ore in sir in beci, la un compot adunat de pe rafturi umede, fumam cu patos o tigara sa usuram firul gandirii, si ne ridicam probleme existentiale. Voiam sa stim.
Numaram stele. Alergam in iarba. Copilaream constient si frumos. Si cu ochii, si cu mintea.
Ce a ramas din toate astea? Ca spirit? ca simtire?
Asta gasesc a fi cea mai mare pierdere a zilelor de azi. Forma fara continut. Cuvantul fara valoare. Actele fara de simtire. Si fara Dumnezeu.
Numai ca Dumnezeu nu ne cere sa plecam capul. Dumnezeirea, atunci cand exista, in orice forma am imbraca-o noi, tine de sinceritatea proprie, de puterea de introspectie in sine, si actul asumarii responsabilitatii.
Iar asta e un motiv solid sa indraznim sa fim.
Sa fim frumosi si buni. Si sa comunicam. Ca sa crestem, si sa ne implinim.
Asta ar fi punctul de plecare, mereu si actual.
Cred.
Cred.
buna Adela A!
RăspundețiȘtergereceva se intampla... totusi, la inceput a fost cuvantul. dar el, cuvantul, is blowing in the wind... de aceea nu prea mai are valoare in timp. faptele sunt mai importante decat cuvintele. poate daca am avea grija la ceea ce facem mai mult decat la ceea ce ne exprimam... adolescenta inseamna cautare de sine, dar maturitatea e vremea faptelor.
Numai bine!
Buna Anonim!
ȘtergereFiecare cu parerea lui. Eu nu cred ca el, cuvantul, "is blowing in the wind".
Daca aprofundezi un pic, toate invataturile si maximele oricaror vremuri apuse, stau in cuvinte. Pentru ca ele, in cele din urma, "dicteaza" un mod de gandire, un comportament. Si de-aici...hop, doar un pas pana la fapte.
Nu cred ca e de ignorat forta cuvantului. Sa ne uitam in jur si vom sti imediat calitatea celor cu care stam de vorba, ca si calitatea faptelor lor, daca exista.
Buna AdelA,
RăspundețiȘtergereacel pas pana la fapte nu exista, de cele mai multe ori
si Dumnezeu ne cere sa ne plecam capul, sa fim smeriti (asta dupa toate invataturile crestine); increderea prea mare in sine, punerea ego-ului inaintea Lui inseamna trufie...
puterea cuvantului poate fi intr-adevar foarte mare, dar depinde cine il rosteste, ce are in spate acel om, ce a facut si ce lasa in urma lui...
Ce e scris aici, e o pura invitatie la meditatie. Dupa cum am spus, fiecare e liber sa creada ce vrea, si sa fie cum ii dicteaza mintea si sufletul.
ȘtergereNu e vorba nici de trufie, nici de lectii de viata. E doar un punct de vedere (si nu o invitatie la polemica), pe care poti sa il iei in considerare, sau nu.
Si da, sunt de acord cu tine: invataturile crestine ne cer sa plecam capul, e adevarat. Nu stiu daca si Dumnezeu. Pentru mine, aceste doua concepte sunt diferite, nu se confunda (apropo de sensul si forta cuvantului). :)
ȘtergereAsta inseamna pentru mine sa indraznesc: sa gandesc in termeni proprii, si nu in sabloane stabilite de altii.
Numai bine!
@idei si replici: "Numaram stele. Alergam in iarba. Copilaream constient si frumos. Si cu ochii, si cu mintea."
RăspundețiȘtergereMinona: "Numaram iarba. Alergam printre stele. Abia acum constientizez frumusetea copilariei. Inchid ochii. Cu mintea."
Semmneaza: Minona (inversul lui anoniM)