sâmbătă, 16 martie 2013

Branza, viezure, manz...


Cu riscul de a-mi atrage multe antipatii si injuraturi - stiti vorba aia "cainii latra, caruta trece" - "dezbatem" azi, fara sa intrebam pe nimeni... ca nici pe noi nu ne intreaba ... cum se educa copiii.

Ati observat ce mare incredere au parintii, in ziua de azi, in odrasla lor? 


"Ce vrea puiutu' mamii sa manance? Sa-ti dea mama branzica, carnita? Nu? Nu vrei?"

Mare lucru sa-ti alegi meniul, si asta la o varsta atat de frageda. Secolul asta al vitezei a depasit, cu siguranta, orice asteptari: "nu banzica", "nu canitza", "nu ciobitza"!

In vizita? In vizita cu parintii? Se mai poate? Desigur. Mititeii iti alearga prin toata casa, iti escaladeaza peretii si iti cotrobaie prin lucruri (cu un parinte alergand dupa el, sau nu, in cazurile cele mai nefericite!), aparand ocazional sa ia "pulsul" a ce se intampla la punctul de intalnire a celor mari ("ma vede cineva?"), cu cerinte marunte, dar categorice, si cu o rabdare limitata, caci de! statutul de copil al mamii are caracteristici bine definite, dar mai putin "educate".

In eventualitatea izbucnirii unui mic conflict, antrenati-va creierii, pe toti pe care ii detineti; micul tiran va incerca sa-si arate muschii, precum d-l Goe odinioara... dar mare lucru nu e, " e obosit", este  firesc doar, sa intelegem...

Daca va apuca tremuratul, recomandam cu incredere un zambet fortat. Incercati sa-l afisati veridic, oricat efort v-ar costa, altfel riscati sa va luati "la revedere" de la amici, si poate pentru totdeauna.

Si nu in ultimul rand, recomandam, cu aceeasi incredere, prezenta unei bauturi tari si la indemana, din care sa luati o dusca zdravana; caldura se va raspandi cu repeziciune pana in picioare si va va relaxa muschii, si nervii, si tot ce ati mai putea  relaxa intr-o astfel de circumstanta.


S-a spart un ghiveci? Aaaaa... "nu-i nimic, mare scofala!"

Nu uitati sa zambiti din nou cand va repeziti la matura si la faras. Ce bine ca aveti ragaz  o clipa sa nu va tradeze mutra!!! "Nu... nu am ciocolata!"

Draguti micutii, dragii de ei...

Cum? Dau din picioare? Sa mearga acasa? Nu auziti ce zice mama?

Ati uitat, inseamna... e varsta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu